O poveste veche,de iubire

Recent am intrat intamplator pe acest site…Am citit ,am tot citit si …parca povestile de azi nu mai seamana cu cele de demult cand nu era internet si telefonie mobila…!Asa m-am hotarat sa va povestesc despre o iubire veche…iubirea mea!Era o iarna geroasa !13 dec.1981 :atunci l-am cunoscut pe D…Terminase "Medicina"la Bucuresti si era in primul an de stagiu in orasul meu.Eu eram croitoreasa(atunci).Eu aveam 23 de ani ,el 26.Eram tineri,frumosi!Eu fusesem invitata de o familie de prieteni la un restaurant si pt.ca nu erau locuri ne-am cerut voie sa stam la masa unde era el si un amic.Din prima clipa ni s-au intalnit privirile si a fost acel "coup de foudre".Nu-si mai lua privirea de la mine.Ma simteam stanjenita de aceea abia articulam cuvintele…Apoi treptat atmosfera a inceput sa se incalzeasca ,am vorbit intre noi(mai putin ,eu!)si deodata m-am pomenit ca pe sub masa imi ia mana intr-a lui ..


Am incercat sa mi-o retrag sa nu vada ceilalti ,dar el ma tinea tot mai strans…Apoi pt.ca era si o orchestra,m-a invitat la dans.Era un tango lent…Ma tinea strans in brate si ma privea fix in ochi.Mi-a spus ca am cei mai verzi si mai frumosi ochi din cati a vazut…apoi ne-am reantors la masa.Cand am iesit de la restaurant,era tarziu!Autobuzele nu mai circulau,taximetre erau putine,el nu avea masina,afara ningea cu fulgi mari,iar el s-a rugat sa-i permit sa ma conduca acasa.Aveam de mers mai bine de jumatate de ceas pana la mine.Am mers!Eu locuiam singura…L-am invitat in casa si ne-am asezat la o cafea si am inceput sa povestim pana in zori.Nu ne puteam desparti!Dimineata el a plecat direct la spital ,iar eu lucram schimbul doi si mi-a spus ca ma va astepta seara la serviciu.Nu speram sa vina,de aceea cand l-am vazut stand in frig si asteptandu-ma am simtit ca imi tremura genunchii de emotie.M-a prins de mana ,m-a sarutat si m-a chemat la el acasa.Si el locuia singur intr-o garsoniera…Am mers!Din acea noapte nu ne-am mai despartit…Dupa o luna m-am mutat la el,iar el mi-a cerut sa renunt la serviciu ca ma va intretine el …

Am renuntat!Duceam o viata de printesa!Imi cumpara tot ce doream,angajase o menajera care venea saptamanal la curatenie,mancam in fiecare zi la restaurant,apoi ne plimbam mult,mergeam la teatru ,la concerte,seara ne intorceam acasa ,discutam,citeam si ne iubeam mult…mult.Adormeam in fiecare noapte tinandu-ne de mana ca sa nu ne despartim nici in somn.Apoi m-a dus la el acasa ,la familia lui care atunci cand el a fost plecat sa vada niste pacienti din oraselul lui,mi-au spus ca nu sunt pentru el,ca el are studii superioare,ca provine dintr-o familie de oameni titrati iar eu eram o biata fata,simpla si ei nu pot accepta ca noi sa ramanem impreuna.Asta se intampla dupa trei ani dupa ce ne-am cunoscut,dar povestea noastra a mai continuat inca trei ani si noi ne iubeam la fel de mult.M-a invatat multe lucruri,m-a educat.Era un om cult,citit,talentat.Dupa ce a terminat stagiul de trei ani,a dat niste examene si s-a specializat in chirurgie.I-am fost alaturi si in acei trei ani de secundariat.Urma ca dupa aceea sa ocupe un post ca medic chirurg intr-un alt oras.Si acum mi-aduc aminte cand a luat examenul cum m-a sunat si m-a intrebat in care din cele doua orase unde erau posturile libere mi-ar placea sa stau.I-am spus si el a ales acel oras.Am stat impreuna sase ani.Mama mea era disperata ca nu ne casatorim.Pe vremea aceea concubinajul era o rusine,dar noua nu ne pasa de nimic.

Ne traiam iubirea cu intensitate maxima.Nici o clipa in cei sase ani nu l-am simtit rece sau nepasator.Singurele noastre mici certuri erau de la cate-o criza de gelozie inchipuita de a lui,pentru ca (mi-e jena sa ma laud)dar atrageam privirile barbatilor ca un magnet,iar cand intram in restaurant se facea liniste…Apoi a venit o zi cand pur si simplu(fara sa am un motiv)mi-am luat lucrurile si mi le-am dus acasa.El era la spital.L-am asteptat,i-am dat cheile si am spus ca vreau sa fiu un timp singura.A fost putin contrariat,dar na cerut prea multe explicatii.Eu am plecat,apoi m-am trezit singura ,fara el in casa parintilor mei.Nu simteam nimic!Nici durere,nici dor ,nici regrete,doar o indiferenta totala de parca el n-ar fi existat niciodata in viata mea…A incercat sa ma caute,dar il evitam mereu.Dupa vreo luna,mama careia ii simteam mereu privirea iscoditoare ,m-a intrebat daca nu sufar dupa el.I-am spus ca nu!Si atunci mi-a zis ca a fost in urma cu ceva timp la o manastire.undeva prin MM,si a platit slujbe unui calugar ca sa ne despartim si de aceea nu sufar.M-am gandit mereu ce a fost aceasta?Daca asa ceva poate fi adevarat?Dupa vreun an ,eu m-am casatorit cu sotul meu cu care sunt si azi si am doi copii mari,iar el plecase la post si am aflat ca s-a casatorit f.tarziu,abia acum vreo 12 ani…

Nu stiu ce a facut,ce a simtit el de atunci,dar eu il visez uneori ,acelasi vis si ma trezesc din somn cu o durere surda in suflet si regret ca n-a fost decat..un vis!Mi-e atat de dor de el uneori!As vrea enorm sa-l mai intalnesc macar o data in viata,acum cand amandoi suntem doi oameni maturi,desi ma intreb daca mi-e dor de el sau doar de povestea noastra frumoasa de iubire…Imi cer iertare daca v-am plictisit !