De ceee????

de ce nu poti iubi? de ce nu acum cand poti darui totul?!!!
indiferenta altora se izbeste de acel fir de iubire....se rupe si dispare!!!
privesc in larg spre el,dar nu il zarec...nu v-a mai fi niciodata caci a disparut si departarea doare pana si la o persoana cu sufletul rece!
te voi iubi mereu...

Oameni care se iubesc reciproc

eu il iubesc pe el si el la fel cineva sau ceva ne desparte pt ca nu comunicam poate e frica de ceva sau o rusine ceva este

Pentru tn nicoleta

ma parasit si nu pot trai fara ia este viatza dar ia nu mai vb cu mn si se ia dupa totata lumea dar pe mn nu ma asculta dar si eu am ceva de zis de aia imi scriu povestea este cea mai dulce fata nu pot trai fara ia miam taiat vanele pentru ia o iubesc mult imi dau viatza pentru ia te iubesc mult bebe ejti viatza mea nu mai vreau sa sufar pentru tn ejti viatza mea sa stii id meu de mes pentru cei care sufera la fel ca mn florin_arad73

Dragoste la distanta

Chear daca uneori ne este dat sa fim departe de persoana iubita,trebuie sa ne gandim la ea,kear daca uneori te certi treguie sa te si impaci.Eu am iubit la distanta dar era destul de greu ca intr-o saptamana sa stai doar 5 ore cu persoana iubita.Acum e frumos stam amandoi dupa 2 ani la distanta si ne intelegem mai bine ca pana acum si ne iubim

O iubire iposibila

Am sa va spun povestea mea de dragoste imposibila.....Odata m'am dus la biserica sh acolo era''el'' mia placut foarte mult niki lui nu ii eram indiferenta dar.....prietenii mei nu vroiau sa fim impreuna ptr k eu snt bogata sh el nu avea multi bani sh prietenii imi spuneau k el vrea sa fie cu mn doar pt k am bani...eu nu i'am ascultat sh el mereu imi spunea iubita da'mi sh mie niste bani k trebuie sa ma duk pana la doctor...etc.....tot felu' d povesti dasetea....apoi mi'am dat seama k el profita de banii mei sh le'am zis prieteniilor k aveau dreptate dar a fst prea tarz...sh akm sufar din cauza lui....

Inger ce nu stie de nimic

un demon, o naluca, ce sa fie?
un chip divin ,o fata azurie
doi ochi ca mura dulce,coapta
ce printre zine si povesti te poarta

o...,dulcea ta privire ma patrunde
si ma sfiesc caci nu mai pot ascunde
dorinta de a simti o zi si-o noapte
cuvintele de-amor din a lor soapte

dar buzele,atita maiestrie
de-ti pare ca-i un inger viu pictat
si-n arcuirea lor e a mea fantezie
parca din inima,din vis,din gind mereu pictat

IuBirEa

Cine nu isi doreste un suflet pereche, un partener care sa ii fie alaturi pentru totdeauna? Probabil aventurierii care vor sa fie independenti. Dar cum ramane cu cei care isi cauta jumatatea si au impresia ca nu o vor gasi vreodata?

Tu de cate ori ai intalnit pe cineva si ti-ai zis ca el/ea e sufletul tau pereche, ca apoi sa va despartiti, sa intalnesti pe altcineva si sa spui ca de data asta chiar ti-ai intalnit jumatatea, iar istoria sa se repete?

Cati nu spun ca fostul partener chiar a iubit-o, dar nu a fost sa fie, caci iubirea lor s-a stins. Ei bine, iubirea nu se stinge, ci pur si simplu nu a fost iubire.

Nu exista "a iubi un pic sau oentru un timp.Ori iubesti ori nu.Iubirea adevarata dureaza toata viata si il/o iubesti pentru cum ca asa cum e il/o consideri perfect/a.Nu iubesti pentru ca iti daruieste ceva ,iubesti pentru ce este nu pentru ce are .

Iubirea se bazeaza doar pe incredere,afectiune sa fie langa tine atunci cand te simti rau ,nu decat atunci cand iti este bine.In iubire nu trebuie sa te gandesti la bani, cum se spune bani nu aduc fericirea dar o intretin.

Iubirea pentru uni inseamna totul ,pentru alti nimic.Acei care nu vor iubi ,nu vor fi iubiti.Doar daca daruoesti iubire vei primii inapoi .


Sunt miliarde de oameni pe pamant, fiecare avand o jumatate, un suflet pereche. Trebuie doar sa ai rabdare si sa iti doresti sa il gasesti, iar universul ti-l va aduce.

Daca va iubiti, nu va plictisiti unul de celalalt dupa cativa ani, ci adorati sa faceti impreuna aceleasi lucruri dintotdeauna. Monotonia nu apare intr-un cuplu de suflete pereche, ci tot ce fac impreuna e frumos si are farmec.

Iubirea e frumoasa atunci cand o gasesti si te bucuri de ia fiecare clipa,fiecare moment.Pentru ca iubirea iti da viata si te face sa zambesti.

Sper sa o gasiti fiecare ,si sa va bucurati din plin de ia .

CARMEN ;:: CARACAL

SALUT sunt Carmen eu am o poveste extrem de dureroasa eu sunt in ITALIA acum doua luni jumate 12.06 2010.mi-a murit sotul am ramas eu si fetita noastra de doi ani jumate DAIANA sunt distrusa nu stiu ce sa fac? tanasiecarmen12@yahoo.com

Povestea unei fete

te plak uh ma faci sa sufar am doar cateva intrebari dc?????ma iubesty sau ma urasty?nuty trec fiori prin inima CAND MA VZ ZAMBIND? eu cand te vad radiez si sufletul meu asteapta o vreme in care o sa ma iubesty tot cemi doresc este sa ma iubesty!!vb care dor mereu imi sp dc???ar trebui sa ma faci sa intzeleg !!!!as vrea sa fi langa mn dar esty departe de sufletul meu gol cu aripi frante nu pot zbura nu ma ucide!!!!mai bn ajutama sa te iubesc!!!numai suport lacrimile sp ca ma iubesty nu ma lasa sa ma inek in oceane de lacrimi!!!!!!!!!!te iubeskkk!!!!!!!!!!!

DRAGOSTEA SI DESPARTIREA

IUBIREA TE FACE SA FACI NEBUNII SA AI VISE SA , SA FII NESIGURA , SA URASTI, SA IUBESTI SA IERTI , SA SUFER SI , DE DUCE SA FACI LUCRURI LA CARE NICI NU TE-AI GANDIT PT IUBIRE ESTI IN STARE SA RENUNTI LA TOT DOAR SA FII LANGA PERSOANA IUBITA INSA DE MULTE ORI RENUNTI SI ABIA DUPA ACEEA CONSTIENTIZEZI CE AI PIERDUT

Poveste intre doua lumi

Dupa o relatie incheiata de 7 ani,am ales sa-mi petrec urmatorul an din viata mea singura…nu simteam nevoia sa fiu langa cineva,sa am pe cineva…imi era bine asa,incepusem sa ma obisnuiesc.Dar bineinteles ca soarta mi-a scris povestea asa cum a vrut ea.L-am cunoscut pe El,vara trecuta,pe internet.Am vorbit mult…mult de tot.Zile si nopti intregi vorbeam despre orice in lumea asta,despre viata,despre moarte,despre copii,despre oameni,despre NOI…cel mai mult ne placea sa vorbim despre NOI.Am simtit amandoi la fel,ne doream la fel…s-a nascut o iubire,era o iubire frumoasa,curata,eram mandri de NOI si de iubirea noastra.El facea parte dintr-o lume urata,cruda,o lume in care nimeni nu isi doreste sa ajunga,El a ales sa fie acolo, si-a dorit asta,era decis sa ramana acolo…eu,faceam parte dintr-o lume in care eram inconjurata de suflete curate si sincere,ce paradox al vietii,eram doua suflete la fel…doua suflete pereche cu ocupatii atat de diferite…facand parte din doua lumi total diferite.M-am izolat de toata lumea, nu faceam nimic altceva zile si nopti la rand decat stateam la calculator.Vorbeam ore intregi,de seara si pana dimineata in zori…ne iubeam,eram atat de fericita.Intr-o seara El mi-a spus ca a luat cea mai mare hotarare a vietii lui,aceea de a-si parasi lumea,de a renunta la tot ce traia si ce facea acolo doar pentru a ajunge aici langa mine,pentru NOI si pentru dragostea noastra. Eram fericiti,nu visam decat la o zi:ziua in care va avea loc MAREA INTALNIRE.Ne faceam tot felul de scenarii,de planuri,cum va fi acea zi,ne-o imaginam la fel….visam la fel.Apogeul iubirii noastre a fost atins de cererea in casatorie pe care El mi-a facut-o dupa doua luni de cand ne “traiam”iubirea(in conditiile in care o puteam trai).Eram atat de fericiti,ne-am ales verighetele pe net,am hotarat apoi sa ne logodim pe net,pentru a ne simti si mai legati unul de celalalt.Cum sa facem asta pe net la o distanta de 4200 de km?simplu,cu doua verighete tatuaj pe degetul inelar,fiecare purtand in acea verigheta initiala celuilalt.Am facut-o si pe asta,eram atat de mandri de verghitele noastre tatuaj,mereu ni le aratam la camera si mereu radeam spunandu-ne ca atunci cand ne vom intalni ne vom arata mainile fiecare sa ne putem recunoaste mai usor. Eram nebuni stiu,dar era o nebunie A NOASTRA…ne placea sa o traim.A urmat apoi ziua mea, zi in care am avut parte de surpriza vietii mele.M-am intors de la serviciu si am gasit in fata casei un domn care avea sa-mi inmaneze o cutie imensa in care se afla un superb buchet de 27 de trandafiri galbeni si o felicitare pe care scria:CRED IN TINE SI IN DRAGOSTEA NOASTRA! Era de la El…am inmarmurit,nu ma asteptam,desi era la asa o distanta facut tot posibilul sa-mi ofere acest buchet de flori de ziua mea.Ma iubea,ma numea “sfanta” si “icoana” si imi spunea mereu ca eu sunt icoana din sufletul sau la care El se inchina pentru iubirea pe care i-o port.Imi spunea mereu ca traieste pentru mine.Era minunat,era deosebit,era amuzant,copilaros, dragastos,stia sa ma asculte,sa ma inteleaga.Atunci cand imi erau zilele urate si plangeam ma suna si imi spunea ca nu vrea sa aiba o sotie plangacioasa,atunci ma facea sa rad…eram fericita.Au trecut asa 6 luni de zile…o jumatate de an,am intrat in luna in care El trebuia sa vina acasa,numaram zilele amandoi,eu il asteptam iar El nu mai avea rabdare pana ajunge aici, langa mine.Imi spunea mereu ca s-a nascut pentru mine,ca simte El asta si ca locul lui e aici langa mine.Eu atunci il asteptam si mai mult,eram nerabdatoare,imi spunea mereu ca va sti sa ma rasplateasca pentru toata rabdarea si intelegerea cu care eu l-am asteptat atata timp.Cu 6 zile inainte sa vina acasa,seara l-am asteptat ca de obicei sa intre pe mess,am vazut ca intra si am inceput sa-i vorbesc,dar…mi s-a raspuns in engleza,un coleg de-a lui m-a anuntat ca El a fost victima unei explozii si este foarte ranit,in coma,inconstient si totul depinde doar de Dumnezeu si de corpul lui daca rezista sau nu.Am simtit ca ma prabusesc,imploram Cerul sa il ajute,pe El il rugam sa lupte si sa reziste,pe mine ma rugam sa am puterea si intelepciunea de a sti cum sa depasesc aceste momente.Au urmat apoi zile de teama,de chin,de asteptare,unde ,cui si ce sa-i spun?Plangeam,eram sfasiata de durere,de teama,cine sa ma ajute si cu ce? eram devastata,s-au scurs zilele pline de chin,zilnic colegul lui imi aducea vesti despre El.Timp de 11 zile am asteptat,simteam ca ma sufoc,nu stiam ce sa fac,era atat de departe de mine.Nu puteam ajunge la El nici eu nici familia lui(niciunul dintre noi nu am putut obtine viza)si asta durea cel mai tare:neputinta.Am facut un filmulet cu vocea mea,in care il rog,il implor sa lupte si sa reziste,am trimis filmuletul pe net colegului sau si acesta i-a dus laptopul la spital…ii punea mereu filmuletul de la mine,stiam ca acesta il va ajuta sa se trezeasca din coma,sa-si deschida ochii.Asa s-a si intamplat.In implorarea mea,si-a deschis ochii dupa 11 zile de coma.A intins mana spre laptop,nu putea vorbi,era ars la gat,dar imi mangaia poza de pe monitor si plangea. I-a spus colegului sau ca simte o mare durere si intreba mereu ce stiu eu despre El…ce am aflat eu,cum ma simt eu.A cerut pix si foi medicilor,mana dreapta ii era ranita,a scris cu mana stanga un mesaj:CRED IN TINE SI IN DRAGOSTEA NOASTRA!Colegul sau a facut o poza acelui mesaj si seara mi-a trimis-o pe net.Eram atat de fericita,nu stiam cum sa multumesc Cerului ca ne-a ajutat,ca ne-a fost vazuta dorinta si iubirea…a luptat eroic timp de 11 zile doar pentru NOI si pentru iubirea noastra,isi dorea enorm ca aceasta poveste a noastra sa ne devina realitate.A doua zi…a intrat iar in coma si dupa 4 zile am fost anuntata ca El nu va mai veni niciodata.S-a stins din viata cu numele meu pe buze,cu mana intinsa spre laptop…In momentul in care colegul lui m-a anuntat ca El a incetat din viata,am simtit o durere cumplita in tot corpul, simteam ca ma sting,nu imi venea sa cred,aveam impresia ca viata imi joaca o farsa,ca isi bate joc de mine,ma simteam atat de ranita de viata si de folosita.Si asta nu e tot,eu am fost prima persoana pe care au anuntat-o,eu a trebuit sa-i anunt parintii.Dupa trei saptamani de chin si de asteptare,intampinand foarte multe dificultati,am reusit sa-l aducem acasa,langa noi.MAREA INTALNIRE a noastra a avut loc in aceste conditii,El in sicriu si eu la capataiul lui,toate astea avand loc pe 24 decembrie,in ajunul Craciunului,cand in fiecare casa se fierb sarmale si vin colindatori la usa,eu l-am ingropat pe omul pe care l-am iubit enorm si caruia trebuia sa-i devin sotie luna aceasta pe 20 februarie.De aceea am ales sa-mi scriu aici povestea,in memoria lui si in numele iubirii pe care i-am puratat-o.Acum este ingerul meu,stiu si simt ca ma vegheaza de acolo de unde e!Asa a inceput povestea noastra…intre doua lumi,asa a fost traita si ata a ramas…POVESTE INTRE DOUA LUMI!

L-am dorit prea mult…

Nu credeam ca voi ramane asa dezamagita atunci cand visam la o relatie cu el…dar voi incepe sa-mi descarc gandurile aici.Il cheama Ciprian.La fizic ii exact cum mi-am dorit intotdeauna un baiat, inalt,frumos, brunet.Perfect pentru mine.Mi-am dorit foarte mult sa fie al meu si dorinta mi s-a inplinit desi nu stiu nici acuma de ce l-am dorit asa mult si l-a avut dar nu pt mult timp…Eu il vedeam aproape zilnic,daca se nimerea sa ma vada si el, ne salutam, ma inroseam toata, ma emotionam.Stiiam cate ceva despre el de la cunostinte comune dar nimeni nu stiia ce mult imi place,prietena nu avea si in toate situatiile in care puteam sa ne vedem ii zambeam, vedeam ca ii timid dar imi placea ca ne intalneam privirea. Eram dezamagita cand vedeam ca timpul trece si din partea lui nu primesc mai multa atenie, nu stiiam ce sa cred.A urmat o perioada cand nu l-am mai vazut deloc fiind plecata din orasul meu pana in toamna cand am primit primul semn de la el, un mesaj.Nu pot sa ma exprim ce fericita m-am simtit in momentul ala.Mi-au trecut o multime de ganduri, cum a facut rost de nr meu, cum s-a gandit la mine desi eram de o luna plecata…fericita pe deplin. Am inceput sa comunicam, ma suna, vorbeam prin mesaje…radiam de fericire.A venit ziua sa ma intorc acasa,el mi-a propus sa ne vedem iar dupa prima intalnire mi-am zis ca nu vreau sa-l pierd, vreau sa fie al meu.

Dupa o saptamana am devenit iubiti, ne intalneam zilnic, ma suna mereu, mesaje iarasi.Imi placea la nebunie sa fiu in preajma lui. Am primit un buchet de trandafiri rosii cand a venit in vizita la mine, l-am pastrat pana intr-o zi…a urmat o relatie de 6 luni. In tot acest timp, de la o zi la alta el se schimba…nu-mi mai dadea atentia dinainte, nu ma mai suna asa des, nu ne mai vedeam decat la 2-3 zile.Ceva nu era bine, ma gandeam mereu ce gresesc.Am avut o discutii despre asta, el zicea ca asa ii el, sa-l inteleg si o perioada l-am inteles in toate…cu munca, cu familia,cu prietenii lui dar cand era vorba de mine nu-l mai intelegeam.Am devenit suparata, nu stiiam cum sa fac sa fie bine, s anu-l pierd pt ca eu imi vedeam viata langa el dar nu a fost sa fie asa. Plangeam ca nu mai simte pt mine cum vedeam ca simte la inceput dar cu toate astea el nu incetam sa-l iubesc decat tot mai mult ii ofeream intelegere ca asta imi cerea. Ne-am certat de multe ori despre asta, el zicea ca eu sunt sensibila, ca ma cautat motive, ca ma supar din nimicuri. Nu imi oferea deloc intelegere si iubirea care o aveam odata din partea lui. Tot cu certuri, pana i-am zis intr-o zi tot ce aveam pe suflet…el foarte indiferent, imi spunea aceleasi lucruri ca eu sunt sensibila…nu imi dadea nici un argument sau sa incerce sa imi schimb parerea despre situatia in care eram, sa vad ca nu vrea sa ma piarda dar nimic:| A doua zi a trebuit sa plec iarasi, nu a venit sa ma vada ca inainte stiind ca nu ne vom vedea 2 saptamani.S-a scuzat cu diferite motive, nu le credeam oricum dar eram optimista.Dar ceva nu a fost bine, nefiind o perioada langa el, vedeam ca e rece ca nu ma contacteaza, i-am trmis un mesaj sa-mi spuna ce se intampla cu el ca sa stiu care ii situatia intre noi.Iar din ziua aceea nu am mai primit nici un semn de la el.Sunt mirata si in ziua de azi, dupa 2 luni in care nu mai suntem impreuna si nici nu l-am mai azut deloc, ce s-a intamplat, ce nu a fost bine, de ce nu mi-a spus ce am gresit.Sper sa vina ziua sa primesc raspunsurile astea dar am aflat ca de o luna si ceva are prietena, o fata de 17 ani, el avand 23, aveam aceeasi varsta.Eu nu am fost buna pt el dar o fetita din asta ii?Am trecut prin perioada in care plangeam zile intregi, eram distrusa ca il iubeam si el nu-si trece peste orgoliu sa-mi spuna in fata ce are. Incet mi l-am scos din minte ca trebuia, acuma ma lupt cu mine sa fiu tare in ziua cand ne vom vedea pt ca va fi curand. Eu gandesc matur, vedeam o relatie cu el pe viitor, dar el se pare ca el nu a vrut asta desi mi-a vorbit de multe ori de casatorie acuma rad cand ma gandesc ca l-am crezut ca vorbeste serios. Imi cunoaste parintii, eu o cunosc pe mama lui, care la randul ei se cunoaste cu parintii mei si vorbesc de multe ori dar se pare ca lui nu i-a fost rusine deloc sa ma dea la o parte fara o explicatie. Sper din tot sufletul sa vine ziua sa-mi gasesc acel baiat care nu ma va dezamagi, care ma va respecta si cel mai mul MA VA IUBI.Iar sfatul meu este sa nu stati langa cineva daca vedeti ca nu va iubeste. Eu nu vedeam din prea multa iubire si vise, dar poate asa a fost mai bine. Acuma vad altfel lucrurile si sper sa imi fie mai bine…si sa fiu mai atenta ce imi doresc pt ca se indeplineste.

O poveste veche,de iubire

Recent am intrat intamplator pe acest site…Am citit ,am tot citit si …parca povestile de azi nu mai seamana cu cele de demult cand nu era internet si telefonie mobila…!Asa m-am hotarat sa va povestesc despre o iubire veche…iubirea mea!Era o iarna geroasa !13 dec.1981 :atunci l-am cunoscut pe D…Terminase "Medicina"la Bucuresti si era in primul an de stagiu in orasul meu.Eu eram croitoreasa(atunci).Eu aveam 23 de ani ,el 26.Eram tineri,frumosi!Eu fusesem invitata de o familie de prieteni la un restaurant si pt.ca nu erau locuri ne-am cerut voie sa stam la masa unde era el si un amic.Din prima clipa ni s-au intalnit privirile si a fost acel "coup de foudre".Nu-si mai lua privirea de la mine.Ma simteam stanjenita de aceea abia articulam cuvintele…Apoi treptat atmosfera a inceput sa se incalzeasca ,am vorbit intre noi(mai putin ,eu!)si deodata m-am pomenit ca pe sub masa imi ia mana intr-a lui ..


Am incercat sa mi-o retrag sa nu vada ceilalti ,dar el ma tinea tot mai strans…Apoi pt.ca era si o orchestra,m-a invitat la dans.Era un tango lent…Ma tinea strans in brate si ma privea fix in ochi.Mi-a spus ca am cei mai verzi si mai frumosi ochi din cati a vazut…apoi ne-am reantors la masa.Cand am iesit de la restaurant,era tarziu!Autobuzele nu mai circulau,taximetre erau putine,el nu avea masina,afara ningea cu fulgi mari,iar el s-a rugat sa-i permit sa ma conduca acasa.Aveam de mers mai bine de jumatate de ceas pana la mine.Am mers!Eu locuiam singura…L-am invitat in casa si ne-am asezat la o cafea si am inceput sa povestim pana in zori.Nu ne puteam desparti!Dimineata el a plecat direct la spital ,iar eu lucram schimbul doi si mi-a spus ca ma va astepta seara la serviciu.Nu speram sa vina,de aceea cand l-am vazut stand in frig si asteptandu-ma am simtit ca imi tremura genunchii de emotie.M-a prins de mana ,m-a sarutat si m-a chemat la el acasa.Si el locuia singur intr-o garsoniera…Am mers!Din acea noapte nu ne-am mai despartit…Dupa o luna m-am mutat la el,iar el mi-a cerut sa renunt la serviciu ca ma va intretine el …

Am renuntat!Duceam o viata de printesa!Imi cumpara tot ce doream,angajase o menajera care venea saptamanal la curatenie,mancam in fiecare zi la restaurant,apoi ne plimbam mult,mergeam la teatru ,la concerte,seara ne intorceam acasa ,discutam,citeam si ne iubeam mult…mult.Adormeam in fiecare noapte tinandu-ne de mana ca sa nu ne despartim nici in somn.Apoi m-a dus la el acasa ,la familia lui care atunci cand el a fost plecat sa vada niste pacienti din oraselul lui,mi-au spus ca nu sunt pentru el,ca el are studii superioare,ca provine dintr-o familie de oameni titrati iar eu eram o biata fata,simpla si ei nu pot accepta ca noi sa ramanem impreuna.Asta se intampla dupa trei ani dupa ce ne-am cunoscut,dar povestea noastra a mai continuat inca trei ani si noi ne iubeam la fel de mult.M-a invatat multe lucruri,m-a educat.Era un om cult,citit,talentat.Dupa ce a terminat stagiul de trei ani,a dat niste examene si s-a specializat in chirurgie.I-am fost alaturi si in acei trei ani de secundariat.Urma ca dupa aceea sa ocupe un post ca medic chirurg intr-un alt oras.Si acum mi-aduc aminte cand a luat examenul cum m-a sunat si m-a intrebat in care din cele doua orase unde erau posturile libere mi-ar placea sa stau.I-am spus si el a ales acel oras.Am stat impreuna sase ani.Mama mea era disperata ca nu ne casatorim.Pe vremea aceea concubinajul era o rusine,dar noua nu ne pasa de nimic.

Ne traiam iubirea cu intensitate maxima.Nici o clipa in cei sase ani nu l-am simtit rece sau nepasator.Singurele noastre mici certuri erau de la cate-o criza de gelozie inchipuita de a lui,pentru ca (mi-e jena sa ma laud)dar atrageam privirile barbatilor ca un magnet,iar cand intram in restaurant se facea liniste…Apoi a venit o zi cand pur si simplu(fara sa am un motiv)mi-am luat lucrurile si mi le-am dus acasa.El era la spital.L-am asteptat,i-am dat cheile si am spus ca vreau sa fiu un timp singura.A fost putin contrariat,dar na cerut prea multe explicatii.Eu am plecat,apoi m-am trezit singura ,fara el in casa parintilor mei.Nu simteam nimic!Nici durere,nici dor ,nici regrete,doar o indiferenta totala de parca el n-ar fi existat niciodata in viata mea…A incercat sa ma caute,dar il evitam mereu.Dupa vreo luna,mama careia ii simteam mereu privirea iscoditoare ,m-a intrebat daca nu sufar dupa el.I-am spus ca nu!Si atunci mi-a zis ca a fost in urma cu ceva timp la o manastire.undeva prin MM,si a platit slujbe unui calugar ca sa ne despartim si de aceea nu sufar.M-am gandit mereu ce a fost aceasta?Daca asa ceva poate fi adevarat?Dupa vreun an ,eu m-am casatorit cu sotul meu cu care sunt si azi si am doi copii mari,iar el plecase la post si am aflat ca s-a casatorit f.tarziu,abia acum vreo 12 ani…

Nu stiu ce a facut,ce a simtit el de atunci,dar eu il visez uneori ,acelasi vis si ma trezesc din somn cu o durere surda in suflet si regret ca n-a fost decat..un vis!Mi-e atat de dor de el uneori!As vrea enorm sa-l mai intalnesc macar o data in viata,acum cand amandoi suntem doi oameni maturi,desi ma intreb daca mi-e dor de el sau doar de povestea noastra frumoasa de iubire…Imi cer iertare daca v-am plictisit !